Afla ce model de fusta se potriveste corpului tau! Acest articol nu se adresează modelelor de profesie, care au măsurile perfecte, ci femeilor obișnuite, care poate nu mai au talia de fetiță de clasa a cincea, poate nu mai au coapsele de căprioară, nici abdomenul în pătrățele, sau poate n-au avut niciodată înălțimea perfectă (trebuia să menționez și of-ul meu 🙂 ), fără să fie totuși mai puțin frumoase. Dar pentru a arăta lumii cea mai bună versiune a noastră, trebuie să știm ce haine ne avantajează, ascunzând astfel micile imperfecțiuni și scoțând în evidență calitățile.
În acest articol ne vom ocupa de un singur articol vestimentar și anume de…fuste.
Atunci când vine vorba de fuste, trebuie să ținem cont de trei aspecte:
- talia
- lungimea
- lărgimea (că altfel nu știu cum să-i zic 🙂 )
Fustele care au talia sub sâni, deci mai sus decât talia obișnuită a femeii, se numesc fuste cu talia empire.
Pentru a înțelege mai simplu cum e cu talia, am creat această imagine:
Fustele cu talia empire arată așa:
Pentru că lungesc picioarele, ele sunt potrivite pentru femeile care au picioarele mai scurte decât trunchiul, caz întâlnit mai ales la cele cu un corp în formă de pară, sau la cele minione. De asemenea, acest model avantajează și femeile cu un corp în formă de măr, care nu vor să fie strânse în jurul abdomenului.
Fustele cu talie înaltă (click pe foto pentru mai multe detalii fustă):
Modelul de mai sus este foarte potrivit pentru un corp de formă dreptunghiulară, deoarece creează senzația că există o talie.
Și încă un model cu talie înaltă (click pe foto pentru mai multe detalii fustă):
Modelul de fustă de mai sus este potrivit pentru un corp în formă de triunghi întors, echilibrând astfel partea de sus cu cea de jos.
La fustele cu talie joasă avem o situație mai delicată, pentru că este destul de greu să avantajeze pe cineva :), în afară de o tipă slabă, cu picioare lungi. Ceea ce nu e cazul meu în poza de mai jos, dar sunt singurele picioare pe care le am în dotare 🙂 (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
Ce ne avantajează în funcție de lungimea fustelor:
- fustele mini sunt potrivite pentru minione și în general pentru femeile cu picioare frumoase, indiferent ce formă a corpului au. Dacă ceva e frumos, e și păcat să nu se vadă 🙂 (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
- fustele care se termină deasupra genunchilor
În acest caz, unele sunt pe corp, altele sunt largi. Cele pe corp sunt potrivite pentru clepsidre și pentru formele dreptunghiulare (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
Cele largi sunt mult mai lejere și pot ascunde niște coapse mai groase, deci ar putea reprezenta alegerea perfectă pentru femeile cu corp în formă de pară.
- fustele peste genunchi
Această lungime este specifică fustelor tip creion, recomandate persoanelor care vor să-și ascundă genunchii, dar și celor care au un corp în formă de clepsidră, sau vor să pară că au un corp în formă de clepsidră 🙂 .Da, da, nu glumesc și nici nu sunt ironică. Fusta creion este modelul ideal pentru acest scop (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
Nu este însă potrivită pentru minione, deoarece scurtează inestetic piciorul (vedeți poza de mai sus cu mine în fusta animal print 🙂 )
- fustele midi (până la jumătatea gambei)
Aici, regula este destul de simplă: acest stil de fustă merge cel mai bine la o pară, de preferat mai înaltă 🙂 (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
- fustele maxi (până la nivelul gleznelor)
(click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
Aceste fuste cred că avantajează (sau măcar nu dezavantajează 🙂 ) pe toată lumea, indiferent de înălțime, îndrăznesc s-o spun și o spun în cunoștință de cauză, deoarece, la 1,60 m, port vara foarte des fuste până la glezne, dar foarte rar midi; am senzația că cele midi îmi taie piciorul, pe când cele maxi oferă o continuitate.
- fuste până la podea, în cazul în care doriți să ascundeți sub ele niște tocuri de 2 metri 😀 (click pe foto pentru mai multe detalii fustă)
Bineînțeles că există mii de modele de fuste, dar toate pleacă de la cei trei parametri principali: talie, lungime și lățime. Designerii se joacă apoi cu volane, fermoare, șlițuri, volume, simetrii, etc, detalii care au și ele un rol important în aspectul nostru final și de care deci trebuie să ținem cont.
Ce am enumerat mai sus sunt doar câteva repere de bază, care pot face puțină lumină atunci când suntem într-o confuzie totală în ceea ce privește alegerea modelului potrivit corpului nostru. La final însă, fiecare îmbracă fix ceea ce vrea 🙂 .
Surse
https://www.youtube.com/channel/UChxkFSjTE7nLCHsDk8_pRhg